CAPELA SPITALULUI MUNICIPAL SIGHIŞOARA
Paraclisul din Spitalul Sighişoara
Preot Oliviu DanIconom Stavrofor
Încă din perioada Evului Mediu a existat la Sighişoara o interdependenţă între medicina trupului şi cea a sufletului. Astfel, la 1507 este atestată biserica leproşilor cu un spital adiacent, iar la 1641, biserica spitalului cu un mic azil, în apropiere. În această perioadă, cei care se ocupau cu problema sanitară erau grupaţi în jurul breslei bărbierilor. Problemele de sănătate cu care se confrunta oraşul datorită numeroaselor epidemii, va determina municipalitatea să numească un medic al oraşului, al cărui prim rol era să organizeze un spital. Primul medic al oraşului a fost Cristian Johan, la 1801, iar primul spital a fost amenajat în vechiul azil de lângă biserica spitalului. Dezvoltarea ulterioară a oraşului şi lipsa unei secţii de chirurgie va determina construirea unui spital modern în cartierul Corneşti. Iniţial avea doar un pavilion de 20 paturi, însă în scurt timp, datorită muncii depuse de primul director Dr. Julius Oberth, s-au construit şi alte pavilioane, astfel, în anii 30 ai sec. al XX-lea Spitalul Sighişoara dispunea de 360 paturi cu secţii renumite şi cu medici cunoscuţi la nivel naţional şi chiar european. Putem aminti medici ca dr. Julius Oberth şi Nicolae Onaca.
Ideea funcţionării unei capele în spital spre folosul bolnavilor a venit odată cu dobândirea libertăţii de credinţă, după evenimentele din decembrie 1989. În acest context, conducerea Spitalului Municipal Sighişoara a oferit un spaţiu pentru un paraclis cu hramul „Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian” amenajat la intrarea în pavilionul central, amenajat de către Părintele Ovidiu Dan, capelan fiind numit Preot Cosmin Ioan Boian, sfinţirea fiind săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Andrei.
În timp, paraclisul a fost mutat în altă clădire având un spaţiu mai mare, iar sub îndrumarea Părintelui Petru Bleahu s-a realizat pictura şi înzestrarea paraclisului cu tot ceea ce este necesar pentru buna asistenţă religioasă a bolnavilor. După plecarea Preotului Petru Bleahu, a fost numit Părintele Oliviu Dan, sub asistenţa căruia s-au efectuat lucrări de înnobilare a paraclisului prin montarea unui nou iconostas sculptat în lemn de gorun alb, şi străni, dăruite de către Părintele Arhimandrit Ghelasie Ţepeş de la Mănăstirea Sfântul Dimitrie din Sighişoara.
Menţionăm că se află în curs de amenajare un alt paraclis în clădirea maternităţii care va fi dată în folosinţă foarte curând.
Datele de contact ale parohiei
Spitalul Municipal Sighişoara, str. Z. Boiu, nr. 32. Telefon: 0768052331.Surse bibliografice
- - Date bibliografice: Teşculă, Mihai, Monografia Spitalului Municipal Sighişoara.
Galerie foto
Capela Spital cu hramul: „Sfinţii Doctori fără de Arginti Cosma si Damian” | Capela Spital cu hramul: „Sfinţii Doctori fără de Arginti Cosma si Damian” |